Scrieri umoristice in versuri

Vulpea ludică

Fabulă

Un vulpoi cu blana groasă se plimba printr-o pădure,
Într-o vreme de răstrişte, neputând să mai îndure,
Cât era de genial şi uite, dom’le, animale,
N-au murit de dragul meu, că mă şi scot din balamale!
N-am greşit nimic, îşi zise; ca să pot să le încânt,
Tot o ţin într-o tristeţe: “vai, tu, ştii ce singur sunt?”
Şi savant, poet, modest, chiar şi sensibil mă socot
(când e vorba despre mine, că de voi, mă doare-n cot);
N-am timp să vă ţin de mână, doar v-am spus că mă grăbesc,
Plus că prea sunteţi mărunte, însă vă făgăduiesc
Să vă iau pe toate bla bla bla bla la mine-n baracă
Şi să vă recit cu patos pe Voltaire în limba greacă,
Şi ceva din S. Esenin până când, respectuos ,
Veţi căsca o gură mare şi vă veţi topi pe jos;
În cascadele de lacrimi ce vor curge-n jurul meu,
Voi spăla ceva păcate, şi-oi renaşte, vulpea-zmeu;
Iar apoi, prinzând ideea, rătăcită-n vârf de praz,
Vă voi face-un semn cu deştu’: hai, că n-aveţi nici un haz!
Însă când mă umflu-n pene şi-mi place să fac tapaj,
Vă invit să vă holbaţi la ultimul meu tatuaj.
L-am făcut direct pe creier, ce (de greu) a luat-o-n jos;
Vi-l arăt, pe rând, fireşte, că-n public n-ar fi frumos…
Iată, vă invit, romantic, printre bălării, la vals,
Să vedem, cine-ndrăzneşte să mai zică_că sunt fals.
Staţi la rând, mi-am făcut fantă drept în pieptul meu bombat,
Şi-am setat: bagi o monedă – pup, şi-înjur, pe-automat.
Totul este ordonat în sufletul şi-n mintea mea,
Rafturi pline de iubire, pătrunjel, ceai şi cafea,
Mâini, culori, ochi, ştiţi că toate le-am vopsit la indigo,
Adunându-vă-mpreună, într-un minunat tango.
Dacă una face nazuri şi cumva se mişcă-n rând,
O delete de pe trei situri plus al patrulea, din gând.

În timp ce umbla cu fală şi se-analiza la rece,
Vede-o pisicuţă neagră, ce-i şopteşte,-n timp ce trece:
Dragule, magnific, nu e, în pădure, nici un ciot,
Şi-n plus, tu eşti dizolvat într-un poem cam idiot;
Pe-ăsta de n-ai fi un biet nebun obscen şi fandosit,
Eu l-aş fi băut la ceai, dar e greţos, nu mi-a priit.
Prea mult exceptional esenţial şi decisiv…
Eu, cu excesivă reverenţă-ţi spun: eşti agresiv!
Eşti chiar fraier de nu vezi cât îţi vorbesc de amical;
Poezie, nu contest, ai - cât un act de cod fiscal.
Ca o cârtiţă-ndopată - vorbe goale pe furtun,
Ochii ţi-ai uns cu-alifie fermecată, de magiun.
Dar nu vreau să te manipulez, te las, deci, să te bucuri…
Zise ea, şi dintr-un salt, sări într-o boltă de struguri.

Plânse, mânios, vulpoiul, şi privind, cu gândul dus,
Şi cu furie ascunsă, c-o mâţă-l privea de sus,
Într-o, bleah, reacţie - repulsie la strugurei,
Zise: n-ai nici o… morală, şi eşti acră… ca şi ei.

Fabulă

Boul

Un bou ce de la muncă venea cam obosit,
Trecând pe lângă moară, aude-un glas şoptit;
Cum Veta lu’ Spoitu’ îi zise lui Mihai:
_ Dacă tăceai, vecine, filozof rămâneai...

Rămase cu-acest murmur în cap şi în urechi,
În timp ce ochi de vaci, îl priveau perechi-perechi.
El, important şi sobru, deh! bou cu greutate,
Gândea, privind de sus cum le-ar fi mângâiat pe toate;
Dar nu rosti o vorbă, decis fiind să facă
O nemaipomenită impresie: să tacă!

Lui îi plăcea Joiana, cu ochii lunguieţi,
Şi coada, înfoiată, cu artă, pe scaieţi;
Dar şi Rozina, vaca cea nouă şi roşcată,
C-avea pe vino-ncoace: era vacă-ncălţată...

Făcu o strategie, cu mintea lui de bou:
_ V-arăt eu cine mi’s, căci de-acum sunt „boul nou”!

Veni Joiana, prima, şi îl privi mieroasă,
Clipind din gene grele şi lungi, de vacă grasă;
Apoi veni Rozina – glezne mici, crupa sus -
(îl urmărea demult ea, visând, cu gândul dus)
Cu ugerul bombat, la paradă, pe trotuare,
Privea timid, în jos, de ziceai că-i vacă mare.

Stăteau gură căscată şi aşteptau un semn,
În timp ce dânsu’-n sine, îţi zise:
_ Voi fi demn!
Privi la vaca unu, apoi la vaca doi,
Apoi calcă în baltă, stropind în jur noroi...

Morala, dragii mei, este foarte tristă: Of,
Nu orice boulică, ce tace,-i filozof.

Fane’s channel

Nici nu trecuse anul, şi ziua lui Fănel
Se-apropia, sfioasă, on line, încetinel;

Un clip – o simfonie –, cu bună cuviinţă,
Bătu solemn din tobe, şi declară: şedinţă!

_ Având toţi interpreţii în frac, cu papioane,
Îmi pare şi normal să-l întâmpin eu pe Fane!
În plus, frumoase doamne-i vor face reverenţe;
De nu veniţi, nici nu va simţi a voastre-absenţe…

_ O, Jesus, fără mine, zise un cântec vechi,
Cine-i va mai aduce, şoptite, în urechi,
Chitara şi armonica, fix la five o`clock,
Şi din ai tinereţii ani şui, balade rock?

Trecu atunci pe whirless, purtând pe cap un clop,
Un fecior tare mândru, ce le strigă-n galop:
_ Eu zic că la petreceri ar fi mai bărbătească
Şi mult mai potrivită, o horă oltenească!

_ Oh, boys, nu credeţi voi că sunteţi cam ramoliţi?
Acum la modă este rap on hip-hop, nu ştiţi?
La mine doar găseste discurs şi poezie,
Şi proză, şi graffiti, breakdance – o armonie!

Dar cum pe negândite s-a fost logat şi Fane,
În panică intraţi, se porniră toţi, pe toane:
Der Fliegende Holländer, cu Pieces Of a Dream,
Cu Michael Jackson, însuşi, spărgând pereţii: Scream!
O sârbă românească, la-ntrecere c-un vals,
Romeo, Julieta, Stromae - Alors on danse…
Cu Jacques Dutronc, şi moda: Mini, Mini, Mini,
Până când Aznavour le zise: C’est fini!

Fane tastă log out şi se-dreptă spre mine:
_ N-ai o pastilă, zise, ceva algocalmine?
Că deşi-i casa goală, şi n-avem invitaţi,
Cu detectoru’-ţi intră şi pe off line, piraţi;
Şi tare-mi este teamă, că azi, de ziua mea,
Vreau să ascult în tihnă, deplină, liniştea…

Morala? Chiar şi-aceia ce au cununi de laur,
Să ştie că - oriunde - tăcerea e de aur.

Afară-i iarnă

(Parodie la Afară-i toamnă de Mihai Eminescu)

Afară-i iarnă, neaua ‘mprăştiată,
Iar ploaia svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi eu citesc facturi din groase plicuri
Şi mă gândesc de-un ceas: sunt terminată!

De multă vreme n-am muncit nimic,
Aş vrea să nu pierd timpul, dar nu pot;
Ce bine e, uitând că n-am un zlot,
Să stau visând la foc, de somn să pic.

Bătăi în uşă mă trezesc din gânduri,
Visez la Făt Frumos din basmul vechiu,
Pe calul alb ce tropoteşte-n scânduri;

Foşnesc bancherii, şi eu n-am nici bechiu,
Se-adună toţi la uşa mea, strâng rânduri…
Şi mă trezesc din basmul cel străvechiu.



Mihai Eminescu

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat'aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.

Întâlnire de gradul III

de Ioan Gârda

La un clic, un hub de altul, prin eter sau fir se leagă
Şi în trei milisecunde legătura e întreagă!
- Băi, Căline, tu eşti taică? Te-am chemat acum pe unde
Ca să-ţi spun că nici ministra ce-mi propui nu corespunde!
Mi-ar plăcea să vii la mine ca să conversăm deschis
Despre legi, despre Norica… iote-al dracului: a-nchis!
Omul ăsta mă-nerveză, când îl sun mă trec sudori!
I-am tot scris şi nu-mi răspunde, l-am sunat de zeci de ori!
Dacă face pe nebunul, am eu ac de-al lui cojoc:
Ies pe sticlă chiar deseară, ies pe sticlă şi-l provoc!
Am să-i spun c-ai lui miniştri ne fac neamul de ocară;
Îl somez să nu se joace când e vorba despre ţară!

La un bar, din limuzină, iese Tări cam crispat:
- Am venit, cum vezi, Traiane, fiindcă tot ai insistat,
Nu că mi-ar păsa de tine sau că m-ar cuprinde frica,
Dar mă roade-o întrebare: ce-ai fârtate cu Norica?
- Te-ai lăsat cam greu Căline, m-ai lăsat să mă închin,
Hai să mergem la o masă. – Chelner, ad-un kil de vin!
- Hai să stăm un pic de vorbă până-l dăm pe ăsta gata.
- Băse, eu nu beau poşircă, nu cadrează cu cravata!
- Du-te dracului, Căline, nu mai face pe nebunul!
- Hai, băiete,-adu pahare! Pune-i şi lui Tări unul.
Uite care e problema: mi-a şoptit o păsărică…
Hm… că-i groasă tare treaba cu colega ta, Norică!
A stricat nişte procese… nu ar fi un cap de ţară,
A rărit copiii noştri... treacă de la mine, iară,
Pot s-o iert că era-n fruntea celor ce m-au suspendat,
Da-i agentă KGB-istă şi ne facem de rahat!

Nu-i destul că la Finaţe un armean ai desemnat?
Nu-i destul că la Transporturi e-un etern accidentat?
Nu-i destul că la Externe o ţinem din gafă-n gafă?
Ah, cum mi se zbate ochiul! –Mai adu-ne o carafă!

- În plus, e-ncurcată, ştii tu, şi cu Tender şi cu Dinu,
E-n tovărăşia celor care vor să-şi facă plinu’!

- Dacă-i vorba, măi Traiane, nimeni nu este perfect.
Fiindcă nimeni nu ne-aude, pot ca să ţi-o spun direct:
Ţi-aminteşti de flota noastră cea măreaţă-odinioară?
Ai scăpat. Din fericire, vezi, justiţia e chioară.
Ţi-aminteşti de vila mare, vila din Mihăileşti?
Ţi-aminteşti, încă n-ai dat-o, sigur că îţi aminteşti!
Vrei să spui cum că mezina-ţi a ajuns aşa bogată
Din trei prezentări de modă şi cornete de-ngheţată?
Şi mai zice lumea multe: de-un primar de-odinioară,
Zice şi de-o tipă blondă, de Elena, bunăoară…
Cacealmaua cu răpirea, cu fugitul – sirianul…
Şi afaceri cu terenuri… şi alcoolul şi volanul…

- Hă, hă, tocmai tu, Căline, de corupţie-mi vorbeşti?
Păi nu ştie toată lumea ce afaceri învârteşti?
Ţi-aminteşti cum, pentru Dinu, mi-ai dat mie un bilet?
Ai uitat? Nicio problemă, ţi-l descarci din Internet!
Ai supus o Europă la probleme şi la stress
Cu o taxă ce slujeşte-al firmei tale interes.
Nu te-ntreb cum câştigat-ai primul iuromilion,
Dar e clar că nu în piaţă din vânzări de bulion!

- Măi Traiane, uite ce e, nu-mi umbla cu fofârlica,
Tu nu m-ai chemat aicea doar de grija lui Norica!
Nu e vorba de agenţii şi spionii potentaţi,
Doar tu ştii, tu eşti Profesor: toţi suntem puţin luaţi!

- Ai dreptate-aici Căline, prima dată ai dreptate!
Când a fost aicea Scheffer, m-a chemat un pic deoparte:
„Când apusul îşi va-mpinge toate neamurile-ncoace,
În aprilie, la summit, vreau aici să fie pace!
Ia-l pe Tări la o vorbă şi-ncheiaţi un armistiţiu;
Abţine-ţi-vă, la dracu, măcar până la solstiţiu!
Ocupaţi-vă de summit fiindcă nu pot să-l mai mut,
Altfel… am nişte rachete, ştii tu, alea pentru scut…
S-ar putea să nimerească unde nici nu te gândeşti…
Potoliţi-vă, Traiane, de ţineţi la Bucureşti!”
Cum nu-i de glumit cu NATO, iată ce-ţi propun băiete:
Până trece hărmălaia, ne certăm doar prin bilete,
Iar când Scheffer cu alaiul ca să plece or începe,
Dacă vei avea curajul, ne vedem în târg. La ţepe!!!

Blogul autorului

De iarnă

(Haiku)

Moş Nicolae -
căscând sacadat mă uit
în bocanci...canci...canci

Gârda Petru Ioan

rectificat: (senryu)

Vântul

Toamna asta vântul bate
- ca în orice toamnă rea –
Si le-amestecă pe toate;
Poate că-i mai bine-aşa.

Greve, cu manifestaţii,
Lux gălbui, cu sărăcie,
Plictiseală, cu tentaţii,
Mai ieşim din colivie…

Stiu c-am zis că iubesc toamna,
Insă nu în general…
Numai una este doamna
Ce mă poartă în astral!

Tot aşa iubi-voi ierni,
Ori vreo altă primăvară,
Precum, Vântule, ne cerni,
Drumuri noi, din gară-n gară…

Toamna

Deşi n-am răcit de-un veac,
Si n-am grade, căci sunt best,
Nici cu vinul nu mă-mpac,
Voi adăuga, modest:

Toamna asta colorată,
Are un parfum incert,
C-a venit spre noi, de-odată,
Cu arome de vin fiert.

Grade are si tăria…
Pe frunţi, umăr, ce minune!
A-nceput parambolia:
Ceata gradelor nebune.

Se-ntorc turmele de oi
De la munte, către vatră;
Trist, câte-un măgar de soi
Trage, după el, o ceată.

Acum toată lumea-n case
Numără ce-a semănat:
Unii, poame siropoase,
Alţii, pene de-mpănat.

Ce poveste! Măi, să fie!
In cete nu vin şi bani?
Că i-am spune: eşti zurlie,
Toamnă, însă, la mulţi ani!

Decât să bâjbâi obsesiv
Ca-ntr-un program Tango Dalim
Ce retuşează creativ,
Esse quam videri malim.

Scriu lettre pentru tine,
Romeo, mon amour,
Cântam voios în rime,
Dar ai plecat, un jour…
Sã fiu cu tine, darling,
Visez în limbi strãine,
De-atâta stress e warning,
În inimã la mine.
Faisons l’amour în rime,
Cã-i dragostea din cãrţi,
Pour toi, eu fac şi crime,
Dar unde eşti? (Vreau hãrţi)
L’amour ‘este un cobai
Pe care facem clicuri’,
Dar tu eroare dai,
Şi-mi aminteşti nimicuri,
Ce m-au făcut frumoasă;
Le revăd cu tristesse,
Şi când l’amour m’apasă,
Eu devin poetésse...
Iubesc înţelepciunea,
Plus tôt qu’elle mă iubeşte,
Dar joia-ncepe lunea,
Şi marţi mă-nnebuneşte.
L’oubli şi mersu-n sus
Sunt bună-nţelepciune,
Da’n Rai n-a prea ajuns
L’interessante lume…
Eu îmi cunosc les limites
Şi-aleg să le ignor,
Singurătatea-i finite,
Commence marché (Obor).
Nu viaţa veşnică e importantă,
Iubirea e l’esprit de sensualité,
Ci veşnica însufleţire radiantă;
Câtă luciditate, atâta drama, e…
Din haosul ce se găseşte dans mon âme,
Voi face-o stea; voi spune multe nebunii,
Căci fericirea nouă, firavă ce o am,
E tânără, fii blând cu ea, cum doar tu ştii.
Nu pot să folosesc ocaua mică,
Îmi văd de drum, şi-n treacăt mă înclin,
Spre cei ce cred că ce e prea mult strică;
Vai, mie nu-mi ajunge prea puţin…
(avec la 'collaboration' de: Nietzsche- că era balanţă, ca mine, I.Caragea- că a debutat pe net, ca mine; Byron, că a fost cam extravagant… )

Ultimul bal… la spital

(Jurnal)

Uvertura (La internare )

E criza, in spital, de toate;
noroc c-am laptop permanent!
Am dat un ram pe trei prosoape,
doi pixeli pe un pansament,
si-un soft facut de mine-anume,
c-un miligram, conexiune,
pe un antibiotic rar,
de vad prin el, destul de clar…
Pe-un anestezic mi-au cerut
sa fac un pod de flori, pe Prut;
pentru dezinfectant – nitel –
le-am scos din Excel, un tabel;
de le-oi mai cere vreo pastila,
de laptop, de acum, mi-e mila…

Conflictul oper(ati)ei

Ei spun ca nu mai pot sa scriu,
unde m-or duce, nici nu stiu
si nici nu vreau. Imi trag din suflet
mausul si placa de sunet
si ma tarasc in carucior
pe nesfarsitul coridor…
N-am apucat nici sa dau save,
noroc cu un baiat superb,
dintr-un salon alaturat
(dulce, bland, intimidat)…
Acum zic sa le cer iertare,
si-n scris, dar si in gura mare,
celor pe care-am suparat.
Dar sunt prea multi, vai! am strigat;
chiar la toti? La toti, exact.
C-am facut-o… c-am trisat…
nu mai stiu, ca m-au drogat.

Pentru operatia finala,
le-am dat amprenta digitala !
iar cand pe masa m-au urcat,
mi-au luat o mufa, m-au cablat,
si-acolo, cu un bisturiu,
aproape m-au taiat pe viu,
ca n-am vrut, ca n-aveam de dat,
nici gram din site-ul ‘avocat’…
dar tot a scos ceva c-un cleste
(nu stiu ce, nici nu ma priveste),
tot sa ramana cu ceva,
din – vai, integritatea mea…
Acum, cand scriu, tastez cu frica:
mai am cinci inci de plasma mica;
iar la plecare, o blondina
m-alearga cu oxacilina:
mai am si pentru ea, vreo rima?
Nu mai am, nici de-un accent:
din laptopul permanent,
ramas-am, doar, c-un pansament…

Tablou final

Pe sub pat, o goanga roz
misuna, in sus… si-n jos…
ce frumos…